Rss

PrețuriCorecteLaGaze: Preţul gazelor la consumatorul final nu va scădea nici la vară, nici altă dată, fără o piaţă funcţională

Fără titluZilele trecute mai multe publicații titrau, preluând dintr-un interviu acordat la ZFLive, o afirmație, scoasă din context, „la vară preţul gazelor va scădea”, fără ca nimeni să sublinieze esenţialul „aceasta se va întâmpla dacă facem piaţa funcţională, determinăm clienţii să-şi negocieze preţul şi instituţile să vegheze”.

Fără o piaţă funcţională nici la vară, nici altă dată preţul gazelor nu va scădea.

Din păcate scoaterea din context a unor afirmaţii, au adus confuzii la nivelul pieţii de gaze.

Rating-ul sălbatic în detrimentul Adevărului, si mai ales a diseminării unor informaţii vitale cu ocazia liberalizării pieţii non-casnicilor, se răsfrânge negativ atât pentru funcţionarea a mii de societăţi comerciale, cât şi pentru asigurarea funcţionării grădiniţelor, scolilor, spitalelor, căminelor de bătrâni etc.

Rating-ul sălbatic a determinat deturnarea calităţii în care mă găseam în acel studio, acela de iniţiator al unei campanii publice de stabilire a unui preţ corect la gaze. Astfel, instituirea falsei ideii că vorbesc în numele unei companii din piața gazelor naturale, care are interese comerciale, riscă să afeceteze campania lansată PrețCorectLaGaze.

Lipsa de interes a unei părţi din mass media, faţă de clienţii non-casnici derivă din faptul că nu se cunoaşte care sunt aceste categorii de clienţi şi modul concret în care aceşti clienţi influenţează costurile populaţiei.

Atunci când vorbim de clienţi non-casnici vorbim de următoarele categorii de consumatori de gaze:

  • creșe, grădinițe, școli, facultăți, internate, cămine;
  • spitale, cămine de bătrâni, maternități, policinici, cabinete medicale;
  • săli de spectacol, cinematografe, teatre;
  • magazine, brutării, măcelarii etc.
  • frizerii, cabinete de cosmetică, săli etc.
  • societăți comerciale

Majoritatea activităților clienților non-casnici este îndreptată direct asupra oamenilor și evoluția prețului gazelor va influența direct și imediat, print-un impact pozitiv sau negativ buzunarul oamenilor.

La vară, prețul gazelor va scădea cu 15%. Este o minciună.

La vară preţul poate să scadă cu 10-15%, dacă clienţii vor iniţia negocieri cu furnizorii. Este un adevăr.

 

Pe o piaţă liberă, preţul se formează în urma unei negocieri între furnizori şi clienţi. În funcţie de capacitatea acestora de a negocia se obţine un preţ de vânzare. Acest preţ are componente directe (vizibile) şi componente indirecte (invizibile). Furnizorii cunosc aceste aspecte, dar majoritatea clienţilor nu le cunosc. În acest context informarea clienţilor este esenţială pentru a determina negocieri în piaţă şi a permite obţinerea de preţuri mai mici. Dar, preţurile nu scad de la sine. Preţurile scad urmare a unei interacţiuni între vânzător şi client. Scăderea naturală a consumului în lunile de vară (cererea este mai mică decât oferta), tendinţa de scădere a preţului gazelor din import urmare a corelaţiei acestuia cu preţul petrolului, lipsa tarifului de înmagazinare în preţ etc. permite consumatorului să negocieze un preţ care în perspectiva verii 2015 poate să fie cu 10-12-15% mai mic decat preţul din această perioadă. Preţul poate să scadă, doar dacă clienţii non-casnici vor iniţia negocieri cu furnizorii.

În același context, afirmația „că cel mai mare producător de gaze din Romania va produce îngrășăminte chimice”, încrucişând afirmaţia mea „chimizarea gazelor naturale aduce o valoare adăugată superioară gazelor naturale” cu o afirmaţie existentă anul trecut în piaţă „producatorul la care statul are capital majoritar va prelua un combinat de producere a îngrăşămintelor chimice”, este o altă abordare care determină decredibilizarea informaţiei furnizată.

Dacă până la emisiunea de la ZFLive, invitam pe oricine să se alăture campaniei PreţCorectLaGaze, îmi reconsider această poziție, pentru că nu cred că această campanie trebuie să fie o campanie pentru obţinerea de Rating, cred că trebuie să fie o campanie pentru români.

 

Campania Preţuri Corecte La Gaze, o găsiţi pe

Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008835219110

Twiter: https://twitter.com/PretCorectLaGaz

Blogurile: www.dumitruchisalita.ro, www.adevarul.ro, www.enpg.ro, www.energy-center.ro, www.energynomics.ro, www.bizenergy.ro.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=http://dumitruchisalita.ro/2015/01/21/preturicorectelagaze-pretul-gazelor-la-consumatorul-final-nu-va-scadea-nici-la-vara-nici-alta-data-fara-o-piata-functionala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /home/dumitruc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/dumitruc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19