Rss

Pilula de Energie: Toți cei care “deranjăm” contăm, dacă vrem un viitor.

pilulaÎn urmă cu 1 an în Campania Preț Corect La Gaze, convingeam un participant la piață de normalitatea de a-și apăra interesele și a acționa în instanță instituția care, în opinia mea atunci, încălca legislația în vigoare. După aproape 3 luni de tânguire (frica că asupra acestei firme sa va abate un număr de controale de la diverse instituții care să o intimideze și falimenteze), firma a acționat în instanță ANRE pentru a contesta amenda de 500.000 lei aplicată de instituție pentru neînmagazinarea gazelor în ciclul 2014/2015.

 

Ca să scapi de fum, de multe ori te arunci în foc. (proverb romanesc).                                             

 

Aceasta în condițiile în care ANRE nu avea acest drept de a emite astfel de obligații pe o piață liberă, operatorul avea garantată de la furnizorul său continuitatea livrării gazelor la un nivel de flexibilitate peste nivelul său de flexibilitate în relația cu proprii clienți și mai mult ținând seama de practica de pe piața gazelor naturale unde adesea se întâmpla să înmagazinezi gaze, dar în situația în care ai nevoie de ele și nu poti să le și folosești.

Îi invit pe toți participanții la piața de gaze să-și apere drepturile și să acționeze cu curaj, deoarece este singura șansă de a răzbi în șirul de abateri care se găsesc pe piața de gaze.

Este șansa de a avea un Preț Corect la Gaze.

Este opțiunea pe care o avem să nu falimentăm.

Toți cei care “deranjăm”, contăm dacă vrem un viitor.