Rss

Halloween-ul gazelor

imagesTransparență, concurență și nediscriminare pe piața gazelor naturale, concepte care se găsesc în tratatele, regulamentele și directivele europene, cuvinte care se găsesc în legislația românească, vorbe care se găsesc pe buzele tuturor, dar cu o aplicabilitatea cvasiinexistentă în România. În spatele acestor cuvinte opacitatea, oligopolurile și discriminarea, sunt elementele care încă domină piața românească de gaze.

Asociația Energia Inteligentă a organizat în data de 25 octombrie 2016, în colaborare cu publicația Energy-Center, prima masă rotundă, cu participarea președintelui ANRE și a Secretarului de Stat pe Gaze din Ministerul Energiei, la care s-au purtat discuții pe fondul aplicării efective și eficiente a asigurării transparenței, concurenței și nediscriminării pe piața gazelor, respectiv discuții privind aplicarea Ordonanței de Urgență  nr. 64/2016, pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.

Ordonanța de urgență este în opinia mea, primul act normativ de la începerea procesului de liberalizare a pieței de gaze, care departe de a fi perfect, venea și determina transformarea cuvintelor  – transparență, concurență, nediscriminare – în concepte care să poată fi aplicate, măsurate și verificate, cu ajutorul unor proceduri, instrucțiuni și metodologii.

Ordonanța tratează fundamentele libertății pieței, care pot să schimbe radical comportamentul în piață. Se crează premisele verificării comportamentului jucătorilor și dezvăluirea adevăratelor lor intenții, concomitent cu verificarea faptelor de către oricine și oricând.

Astfel, apare posibilitatea distrugerii mitului:

  • sacrificiului unor firme de furnizare gaze, pentru ”binele poporului român”;
  • vegherii instituțiilor asupra ”binelui populației”

În fapt această Ordonanță vorbește de lucruri care ar fi trebuit să se realizeze ad-hoc în ultimii 16 ani pe piața de gaze naturale și nu impuse printr-o lege:

  • să se facă dovada achiziționării gazelor naturale pentru populație în condiții de minimizare a costului resurselor alocate (apreciez că în ultimii ani nu întotdeauna s-au minimizat costurile pentru achiziția gazelor pentru populație, acesta fiind unul din elementele care a dus la escaladarea prețului),
  • să se facă dovada achiziționării gazelor naturale pentru populație, prin proceduri care să asigure posibilitatea oricărui furnizor de a participa la procesul de selecție pentru a se obține prețul corect (limitarea participării unor furnizori în procesul de achiziție a gazelor a făcut ca prețul gazelor achiziționate-vândute, să nu fie întotdeauna cel corect);
  • să se facă dovada că sunt asigurate condițiile de concurență pe piață (gazele achiziționate în ultimii ani s-au bazat adesea, pe existența unei singure relații comerciale, fără a exista intenția consultării altor oferte și cu atât mai puțin a exista fapte privind achiziția gazelor pe baza unor proceduri de cerere și ofertă concurențiale);
  • să se facă dovada achiziționării gazelor naturale prin proceduri care să asigure transparența (activitatea de furnizare gaze este lipsită de orice proceduri – bune practici – care să arate intenția de a asigura vânzarea – cumpărarea transparentă a gazelor și care să permită ulterior verificarea dacă faptele au coincis cu intențiile);
  • să se facă dovada că sunt asigurate condiții de acces transparent la piață (activitatea de furnizare gaze se realizează cu precădere în baza unor contracte bilaterale, fără a prezenta publicului larg condițiile de acces la ofertele de vânzare, modul în care furnizorul se asigură că întreprinde toate măsurile pentru a obține un preț corect, că nu folosește prețuri de dumping, că există o conexiune între clauzele contractului și preț sau discouturile acordate etc.);
  • să se facă dovada că sunt asigurate condiții de acces nediscriminatoriu la piață (activitatea de furnizare gaze din România nu a permis tuturor actorilor să aibă posibilitatea de a avea acces la ofertele de gaze, existând numeroase bariere selective și care restrângeau masiv în fapt concurența și dezvoltarea pieței).

Am subliniat câteva cuvinte cheie din această ordonanță de urgență, cuvinte care sunt evitate de anumiți actori din piața de gaze, care au înțeles că lipsa lor dintr-un context clar fac din termenii transparență, concurență și nediscriminare, doar niște cuvinte goale pe care le pot învârti prin vorbe, în fața oricui, fără nicio posibilitate de reproș. Ordonanța înlocuiește cuvintele cu obligații, fapt ce a stârnit panică în rândul unor actori de pe piața de gaze, care își văd amenințate pozițiile. Apreciez, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, că reacția lor a fost deosebit de vehementă, probabil realizând mult lobby pentru a nu se aproba această Ordonanță de Urgență.

Apreciez că boicotarea de către unii din marii jucători a discuțiilor, despre aplicarea și ulterior verificarea gradului de transparență, concurență și nediscriminare, la Masa Rotundă organizată de Asociația Energia Inteligentă și publicația Energy-Center, este edificatoare în acest sens.

Așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii similare din trecut,  este probabil ca în curând să apară și alte investigații dinspre Comisia Europeană, în urma unor sesizări de la firme ”binevoitoare” din România, mergându-se chiar până la formularea temei blocării exportului de gaze.

Suspect este și faptul că Parlamentul, a decis să treacă la legiferarea Ordonanței de Urgență nr. 64/2016, la nici câteva zile de la aprobarea ei și chiar înainte să apară Hotărârea de Guvern care să stabilească procentele obligatorii a fi tranzacționate pe piață. Urgența acestei discutări în Parlament, determină temerea mea că lobby-știi și-au făcut treaba bine de această data și există pericolul extragerii cuvintelor cheie din cadrul OUG, astfel încât aceasta să rămână la un nivel  generalist și care să permită continuarea practicilor actuale.

Consider că principiile acestei Ordonanțe trebuie apărate de către toți cei care vor un PrețCorectLaGaze,  de către toți cei care vor să se termine cu oligopolurile pe piața de gaze, de cei care vor ca să existe premise reale de scădere a prețului la gaze și nu unele conjuncturale.

În același timp consider că această Ordonanță, deși necesară nu este suficientă și se impun alte multe acțiuni pentru realizarea unei Piețe de gaze liberalizată și funcțională, fapt pentru care Asociația Energia Inteligentă va lansa de Halloween (31 octombrie 2016) inițiativa: Punct și de la capăt pe piața gazelor naturale în 10 pași.

Notă: Halloween la origine este o sărbătoare de origine celtică, ziua în care se crede că granița dintre lumea aceasta și cealaltă se slăbește, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze.

Haideți să invităm împreună”spiritele” cinstite să rămână și să izgonim ”spiritele” rele din sectorul gazelor naturale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=http://dumitruchisalita.ro/2016/10/27/halloween-ul-gazelor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /home/dumitruc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/dumitruc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19